Petru Filip

Este clar că PD-L se află în faţa unei provocări politice şi electorale majore. Trebuie analizat destul de serios modul în care se va acţiona din punct de vedere politic pe termen lung, dar mai ales cum vom aborda următoarea perioadă electorală.

Perioada până la alegerile locale este destul de scurtă, aşa că o eventuală Mişcare Populară sau un alt proiect politic care să-şi asume obiective pe termen lung presupune o serie de riscuri ce nu pot fi evitate. Iar în această perioadă nu avem nevoie de riscuri, ci de certitudini şi coerenţă.

 Oportun ar fi, ca un astfel de proiect, să fie luat în considerare după alegerile locale şi nu mai devreme. Atunci vom vedea cine trece testul electoral şi, mai bine, cine are capacitatea şi dispoziţia de a se îmbarca într-un proiect politic comun. Dacă ne grăbim cu o astfel de construcţie fără să o analizăm pe toate părţile, s-ar putea să avem surprize neplăcute.

În plus, nici nu ştiu dacă Mişcarea Populară ar fi cea mai bună variantă de nume. În Franţa, originea UMP (Union pour une Mouvement Populaire) are tradiţie. Actualul partid al lui Sarkozy s-a născut în timpul candidaturii lui Jacque Chirac din 2002 (Union en mouvement), ca o uniune de partide  de dreapta pentru sprijinirea acestuia. Ca apoi, cele trei partide parlamentare să participe în alegerile parlamerntare sub denumirea de Union pour la majorité présidentielle. Ulterior, la câteva luni, a fost redenumită Union pour une Mouvement Populaire şi s-a stabilit ca organizaţie permanentă. Deci, întrega construcţie a avut o logică şi un scop clar. Al nostru care ar fi? Dacă scopul este să schimbăm numele de PD-L cu Mişcarea Populară, s-ar putea să avem surprize majore. La fel de bine s-ar putea numi şi Alianţa Populară sau Uniunea Populară.

2 condiţii ar fi necesare pentru ca proiectul să fie credibil şi să aibă succes.  

1.       Viitoarele partide componente să treacă în mod individual  testul alegerilor locale

Partidele care vor să facă parte dintr-un proiect comun cu PD-L ar trebui să treacă testul alegerilor locale pe cont propriu. Nu ar trebui să se excludă înţelegerile de tip gentlement’s agreement.  În acest fel se va putea demonstra voinţa de colaborare, se vor putea identifica punctele comune şi forţa fiecărui partid. Este destul de delicat să facem o alianţă cu o serie de partide care nu au reprezentare în Parlament, dar au deja pretenţii electorale.

2.       Noul proiect ar putea să se coaguleze treptat în jurul unui candidat la Preşedinţie şi nu în mod forţat printr-un presupus calcul matematic

O alianţă forţată între nişte partide care nu au colaborat niciodată este destul de periculoasă. A face o „mişcare” înainte de a avea un obiectiv politic care să reiasă dintr-o necesitate politică şi socială este ca şi cum am pune căruţa înaintea boilor. Un candidat la preşedinţie ar fi în mod normal cel care să coaguleze o mişcare în jurul său. Cu alte cuvinte este nevoie de un lider care să facă acest lucru. Iar deocamdată noi nu avem aşa ceva.